sâmbătă, 30 august 2008

Cercul de jurnalism Media School

Când scrii, fă-o ca şi când ar fi de faţă lumea întreagă.
Orice faptă, orice acţiune începe prin cuvânt. 
Cuvântul înseamnă gândire, idee. Pune în fiecare cuvânt şi puţin suflet, ca să nu moară niciodată.
Fiţi înţelegători cu cei care au pus puţin din sufletul lor pentru ca aceast cerc de jurnalism să se nască. 

  Coordonator cerc jurnalism: 
  Constantin Ioan Cosmin
Copiii invata ceea ce …traiesc !

luni, 16 iunie 2008

Activităţile propuse, în ordinea în care se vor desfăşura

1. Activitate de informare a tuturor celor implicaţi în proiect, distribuirea sarcinilor, stabilirea termenelor şi stabilirea unui program de lucru comun; 

2. Excursie de informare si documentare la Teatrul National si la sediul televiziunii ,,Romania de Maine “ din cadrul Universitatii ,,Spiru Haret”.

3. Constituirea cercului scolar de jurnalism ,, Media School “,selectarea membrilor componenti,cursuri de jurnalism,cursuri foto-video-televiziune,realizarea revistei ,,Media School “ pe suport electronic-CD.

4. Formarea echipei de teatru ,,Si eu pot fi actor “,repetiţii, spectacole artistice, realizarea portofoliului: scenarii, fotografii, distribuirea rolurilor, aranjarea decorului, activităţi de realizare a unor invitaţii la spectacole, a afişelor de promovare a spectacolelor.

5. Realizarea de materiale video (sub forma de arhiva) cu continut educativ ( lectii explicate de profesori sau elevi moderatori; experimente filmate de fizica,chimie,biologie; diverse dezbateri pe anumite probleme intre elevi sau intre elevi,parinti si profesori;filmarea unor evenimente de interes local sau geneal ,manifestari educativ-culturale) Materialele vor fi difuzate in spatiul editorial al Televiziunii Scolare  ,,Media School “.

6. Activitati specifice de lucru cu Internetul pentru membrii cercului de informatica ,,Info School“  (cursuri de editare WEB pentru membrii cercului ;realizarea paginii WEB a scolii –www.scoalavarasti.ro- si a portalului educativ – www.mediaschool.ro ).Activitatea va fi sustinuta si prin proiectul Economia Bazata pe Cunoastere .

7. Activitate extraşcolară, de consiliere şi orientare a părinţilor pe temele: „Stiluri educative în familie şi rezultatele lor”, „Cunoaşterea tipului de personalitate a copilului”, „Relaţia familie-şcoală”, „Implicarea familiei în educaţie (în şcoală, în familie)”, „Avantaje ale comunicării şcoală-familie”, „Relaţia familie-comunitate”. Activitatile vor fi filmate ,iar materialele vor fi transmise prin Televiziunea Scolara ,,Media School ”.

8. Evaluarea activităţilor derulate în cadrul proiectului şi realizarea raportului final asupra întregii activităţi (masă rotundă).

Proiectul se bazeaza pe:

CERCUL DE JURNALISM – MEDIA SCHOOL
CERCUL DE TEATRU – ,,SI EU POT FI ACTOR !”
CERCUL DE INFORMATICA - ,,INFO SCHOOL “


Obiectivul general al proiectului

Dezvoltarea abilitatilor de invatare ale elevilor prin extinderea procesului de predare-invatare, in sfera activitatilor extrascolare, utilizand mijloacelor media moderne(televiziune scolara prin cablu ; pagina WEB a scolii ; revista scolara pe suport electronic ) ,prin implicarea elevilor, profesorilor, RECL (Reteaua Electronica a Comunitatii Locale) si comunitatii locale in sustinerea activitatilor

Ce este Media School TV ?

Cel mai bun proiect la nivel national,in categoria granturi de dezvoltare scolara,in anul 2007 :

Punctaj :99 puncte
Locul I la nivel judetean
Locul I la nivelul Regiunii de Dezvoltare Sud-Muntenia.
Locul I la nivel national.
Suma acordata: 33921,00